vineri, 27 februarie 2015
Trezirea
Am adormit cu cuvintele tale. Au fiert în focul nopţii, iar dimineaţa m-a trezit din somn zgomotul propriilor acorduri fredonate :
« A înflorit iubirea,
Au înflorit salcâmii »
In visul meu nu era nimic deranjant în repetiţie...suna aşa, desuet, ca o romanţă de demult, îmi venea să râd. Nu m-am visat niciodată cântând. M-am trezit întinsă în pat, cu capul spre uşă, gata de plecare.
Apoi m-am închis în clădirea cea gri. Pe seară, salcâmii dădeau semne că vor sa se ofilească.
Later edit : e 11.03, au trecut 12 zile şi mai ţin minte melodia.
marți, 24 februarie 2015
Teama
Dimineaţa pipăiam râzând fără rost, gropiţele duble, imaginare, din colţurile gurii... ştii tu, parantezele. S-au speriat şi au fugit.
sâmbătă, 6 septembrie 2014
Anotimpurile
Mă macină dorul. Mă cheamă izvoarele. Mă rupe durerea. Tu râzi mai departe. Mă arde căldura. E iute ardeiul. Topeşte tandreţea. Nu ştiu ce să cred. Mai dă-mi un indiciu. Mai ia-mi o eşarfă, nu trece durerea. Alunecă visul, trece durerea. Dansez. Mă chinuie gândul. Of, nu am cum să uit. Nu pot să m-opresc. Să moară speranţa! Mă roade sandaua. Tremură frunza. Ochii se pleacă. Uite, plouă un pic.Se pune ninsoarea. Inchide geamul. Vino aproape. Nu ai cum să uiţi. Azi sunt iar tigrată. Mai pune un cântec. Dă-mi o bomboană. Mai spune-mi ceva ca să-mi treacă. Iţi place dantela?
vineri, 2 noiembrie 2012
Daiquiri Dusk - un cocktauil burlesc
Am intrat în camera de hotel simplă ca o cutie, cu un pat dublu şi o măsuţă îngustă la capul lui numai bună de făcut unghiile, de băut o cafea sau de verificat corespondenţa. Daiquiri s-a aplecat deasupra patului a împins ornamentele de sâni, a strâns evantaiul cu pene şi a netezit cearşaful după care mi-a spus dulce: “please sit down”.
Am luat loc, m-am asezat picior peste picior şi m-am lăsat pe spate sprijinită în palme. Puteam în sfârşit să mă relaxez.
Toata seara stătusem ca pe ghimpi. De mai bine de zece zile mă gândisem la interviu. Am fost intâi la Braşov cu o prietenă. Temeinic aranjate, macheate cu tuş negru, cu bucle si funde am ajuns în Rockstadt, barul unde se ţinea evenimentul. Daiquiri a avut un prim show Tease and Twirl, rockabilly, dulce, alb-rosu- sexy, bogat in mimică aşa cum ii stă bine unui show de burlesc. Lumea a reacţionat, uneori erau încurajări din public să renunţe mai repede la manuşă, fustă, corset, până a rămas doar cu bikini şi ornamentele de sâni. Al doilea show într-o notă întunecată a fost un dans fascinant cu evantaie. După spectacol abia dacă am reuşit să vorbim 10 minute, din care jumătate cu politeţuri. Era zgomot şi o grămadă de bărbaţi nerăbdători să vorbească cu ea. A doua zi avea spectacol în Bucureşti şi am reuşit o a doua întâlnire la Caru cu bere înainte de spectacol. Eram urmăritor discret, nu prea insistent şi probabil asta a făcut-o să se simtă în largul ei aşa încât m-a invitat pentru interviu în camera ei de hotel.
O privisem cu interes tot drumul până la hotel, avea un amestec eclectic de trash punk şi bun simţ. Cu tot pasul saltat şi atitudinea “fuck you all” când o întrebai ceva dădea cele mai politicoase răspunsuri. Aproape că mă aşteptam să începem o conversaţie despre vreme. În loc de asta a început să pufăie dintr-o tigară electronică şi şi-a amintit de o ceartă recentă cu autoritătile pe aeroportul din Amsterdam despre legitimitatea de a fuma ţigări electronice în zonele unde e interzis fumatul. Când va ajunge acasă va scrie o plângere companiei aeriene, doar ca să fie dificilă, a completat ea ridicând din umeri şi sprâncene.
Un colier cu o piatră mare roz în formă de inimă la gât, pierce în buză, decolteu adânc, nişte brăţări cu mărgele care zăngăneau la orice mişcare, părul vopsit în degrade de la blond la roşcat intens in faţă şi brunet cu nuanţe albăstrui în spate, geacă de piele cu multe insigne pe revere...era plină de amănunte.
Daiquiri Dusk este o scotiancă care la mai puţin de 30 de ani a făcut trecerea de la hobby la cariera de performer de burlesc după participarea la Britain’s got talent. Interesul ei pentru acest tip de performance a crescut pe măsură ce a scris şi documentat un articol despre burlesc pentru revista universitătii şi a luat lecţii de la Gypsy Charms, una din promotoarele cele mai active ale acestei arte in lume care are propria şcoală de dans la bară, dans cu evantaiul, cancan, dans cu făclii, din buric, burlesc, striptease. Gypsy Charms are adesea week-end-uri la Roma sau Amsterdam unde predă noţiunile elementare ale spectacolului burlesc, îndepărtarea hainelor într-un mod care tachinează însoţită de mimică şi diverse accesorii pentru un plus de seducţie: evantaie, boa, scaune, făclii. Daiquiri, deşi predă un curs pentru începători, preferă deocamdată să-şi dedice munca spectacolelor şi promovării în mediile alternative.
Burlescul, imi spune Daiquiri şi devine foarte pătrunsă de vorbele pe care urmează să le rostească, nările ii freamătă şi îşi fereşte privirea ca să se poate concentra asupra discursului - e mai complex decat striptease-ul pentru că deşi ajungi să-ţi scoţi hainele si accesoriile implică mimică, joc şi parodie, ponderea acestor elemente variind în funcţie de stilul performerului. Originile burlescului, a ţinut Daiquiri să precizeze sunt mult in trecut, în vodeville şi musicall-uri.
Dacă la începuturi show-urile de vodeville erau presărate cu ironii la adresa artistocraţilor şi erau de interes pentru bărbaţii cu o educaţie sumară, azi audienţa spectacolelor de burlesc e mult mai omogenă, publicul are diferite nivele de educaţie şi interes din diverse arii – rockabilly, metal, cabaret. La fel şi performerii provin din dans, actorie, acrobaţie. Acest tip de performance a început ca mişcare underground în Marea Britanie la începutul anilor 2000, dar în ultimii 4-5 ani a explodat în mainstream, cu contribuţia notabilă a Ditei von Teese cu o abordare glam comercială, dar şi datorită petrecerilor de burlăcie dinaintea nunţiilor, atât de obişnuite în zilele noastre unde un show de burlesc e numai bun să încingă atmosfera.
Până acum Daiquiri a avut show-uri în Europa şi SUA. Are propriul business de trei ani. Pasiunea şi munca ei –burlescul, îi ocupă tot timpul. Predă cursuri de confecţionat ornamente de sâni, îşi face singură costumele, cu excepţia rochiei de pe ea, animal print, făcută de mama ei, îmi spune ea netezind uşor marginile de deasupra genunchilor. Este şi iniţiatoarea unei trupe de show burlesc – The Duskettes.
Spectacolele ei sunt un melanj de noţiuni din teatru, cabaret, dans, varietatea fiind un criteriu important dupa care se ghidează. Mi-a mărturisit că a început cu show-uri rockabilly, dar între timp s-a îndreptat către rock-metal, deşi are în continuare spectacole şi cu alte teme.
Daiquiri se consideră performer şi e foarte însufleţită de misiunea ei de a dezvolta scena de burlesc prin colaborări în diverse proiecte care promovează artiştii de burlesc şi accesoriile conexe pentru spectacole, prin călătorii, aşa cum a fost şi cea din România, atingând cu graţia ei, o parte din noi şi din viata de noapte a oraşelor sau oh…a dormitoarelor. Aşa cum îi place ei să spună: “puţină dulceaţă şi o umbră amară perfecte pentru orele târzii din seară.”
[“A little sweet and a dash of sour... perfect for the evening hours..."]
sâmbătă, 20 decembrie 2008
Anticraciun
E vremea urarilor la kilogram, a generozitatii virtuale, a mesajului unic - precum cota de impozitare- adresat tuturor. E vremea ingrasarii porcului la romani, a lui sa facem in ceasul al doispelea ce n-am facut tot anul. Sa avem de toate. E vremea traficului intens printre rafturi, a cozilor rabdarii netarmurite, a comenzilor la cofetarie, a barbatilor tarati prin magazine pentru maratonul anual al cumparaturilor impotriva familiei, a privirilor in gol pe langa bradul de Craciun ce va sfarsi oricum aruncat peste balcon.
E vremea trairilor bucolice, a amanarii ruperii relatiilor dupa sarbatori, sau a mortii lor si continuitatii prin cimitire.
X-mas e un nume foarte bun, lumea l-a preluat, nu prea stie ce inseamna desi asta traieste - cursa nebuna. Vedem insemnul in reclame, pe produse, il primi pe mail in felicitari virtuale.
E vremea etalarii toaletelor, a intrebarilor esentiale:”auzi, tu cu ce te imbraci de rev?” sau “unde te duci de sarbatori?” E vremea pietelor de Craciun la Viena si a cadourilor fara rost, a lui “iti dau tie ca si tu mi-ai dat mie”, a gadgeturilor, colectiilor limited edition si a Christmas brew-ului.
E vremea argumentului dezarmant “sa fim mai buni ca e Craciunul” si a venirii unui nou an numai cu bucurii. Sa fim feri(ci)ti macar!
E vremea trairilor bucolice, a amanarii ruperii relatiilor dupa sarbatori, sau a mortii lor si continuitatii prin cimitire.
X-mas e un nume foarte bun, lumea l-a preluat, nu prea stie ce inseamna desi asta traieste - cursa nebuna. Vedem insemnul in reclame, pe produse, il primi pe mail in felicitari virtuale.
E vremea etalarii toaletelor, a intrebarilor esentiale:”auzi, tu cu ce te imbraci de rev?” sau “unde te duci de sarbatori?” E vremea pietelor de Craciun la Viena si a cadourilor fara rost, a lui “iti dau tie ca si tu mi-ai dat mie”, a gadgeturilor, colectiilor limited edition si a Christmas brew-ului.
E vremea argumentului dezarmant “sa fim mai buni ca e Craciunul” si a venirii unui nou an numai cu bucurii. Sa fim feri(ci)ti macar!
joi, 27 noiembrie 2008
Conversatie la coltul blocului
Eu astept. Vine un domn cu cainele. Ma intreaba:
"Asteptati un caine?"
"Nu, astept un om."
"Asteptati un caine?"
"Nu, astept un om."
sâmbătă, 8 noiembrie 2008
Pierdut talon, astept recompensa
Zilele trecute am fost la magazinul din colţ să fac o copie după talonul maşinii. Când am ajuns acasă câteva minute mai târziu, am observat că-mi lipseşte originalul. Am reconstituit mişcările, faptele. Am pornit din nou în căutarea lui. Am refăcut traseul terminat în urmă cu câteva momente. Cum am scotocit cu privirea astfaltul, cum fiecare lucire de celofan, fiecare hârtie mototolită mi se părea a fi talonul meu! Şi mă gândeam că tot astfel se întâmplă persoanelor îndrăgostite să li se pară că văd pe celălalt sau pe cealaltă în vreo siluetă de pe stradă, dar de fapt nu e decât o proiecţie interioară şi mi-era ciudă că un biet talon de maşină poate să te conducă la confuzii asemănătoare celor pe care le credeam animate doar de dragoste...
Vedeam maşinile cum trec şi învârt între roţi praful şi gunoaiele şi-mi imaginam hârtia mea la fel, aruncată pe te miri unde. Nici o baltă n-a scăpat privirii mele, nici o bordura, nici un tufiş. Începuse să se însereze, mă apropiam de finalul circuitului şi nu găsisem nimic. Tot mergând eu aşa cu privirea iscodind pe jos, cu frontala în mână, gata s-o aprind să mă uit pe sub câte o maşină parcată, întâlnesc un bărbat cu spatele la mine. Tocmai se oprise între două bălţi, cu privirea departe, spre apus. Deşi le-ar face bine o privire de perspectivă, oamenii nu prea se uită pe cer, să capete distanţă faţă de problemele zilnice care îi apasă. Tânărul expira lent fumul. Ştiam că se droga.
Când am trecut pe lângă el să-l depăşesc, nu apuc să fac câţiva paşi că-mi zice :
« Fetiţa, ia banii ăştia şi cumpără-ţi ceva».
Stătea aşa, cumva deznădăjduit în mijlocul drumului, cu picioarele uşor depărtate şi cu mâna întinsă.
Eu nu mai eram fetiţă demult, dar confuzia asta mi se întâmplă destul de des şi nu mă deranjează.
Faţă lui era serioasă, tristă, fără vreo urmă de viclenie. Am ezitat un pic şi el a repetat îndemnul. Am fost un moment tentată să fac câţiva paşi înapoi şi să iau banii ca să-i fac plăcere, să se simtă bine. M-am temut că, văzându-mă aproape, o să-i vină altă idee sau poate doar o să-mi pună întrebări la care nu am chef să răspund. Am plecat şi apoi, m-a întrebat un pic mai tare, căci începusem să mă depărtez şi să-mi reiau căutările pe jos: « Cauţi ceva?» şi atunci, deşi întrebarea lui era punctuală, anume pentru momentul ăla, mi-a venit în minte sensul celălalt, metafizic.
Începusem să mă înveselesc. Deşi eram supărată pe mine pentru aiureala asta cu actul, care avea să mă coste timp şi bani, am putut să mă gândesc o fracţiune de secundă aşa în ansamblu, la restul căutărilor din viaţa mea. Eram bucuroasă că mai caut ceva, orice ar fi acel ceva, că există un lucru care mă mână mai departe pe drum, că nu făcusem încă vreo greşeală ireparabilă, că nu aveam vreun bolovan de picior, că eram liberă să caut. Mai ştiam că această căutare era un lucru bun, nu eram înţepenită într-o situaţie fără ieşire, nu trăsesem nici o concluzie definitivă. Aveam exemple de oameni în jur care renunţaseră să mai facă ceva, din aceia care “ ştiau” şi trăiau fără dileme. Căutarea însemna mobilitate, dans printre oameni şi întâmplări, găsirea unor noi puncte de echilibru, neştiute până atunci, trecere spre altceva, liberă să iau cu mine de pe drum ce-mi place şi să mă debarasez de cele mai puţin trebuincioase sau dezagreabile.
Poate şi omul ăsta căuta ceva. M-am oprit un pic, şi auzindu-i întrebarea am zâmbit în întuneric. « Da » am răspuns eu, gândindu-mă şi la un sens, şi la celălalt şi am pornit mai departe spre casă.
Vedeam maşinile cum trec şi învârt între roţi praful şi gunoaiele şi-mi imaginam hârtia mea la fel, aruncată pe te miri unde. Nici o baltă n-a scăpat privirii mele, nici o bordura, nici un tufiş. Începuse să se însereze, mă apropiam de finalul circuitului şi nu găsisem nimic. Tot mergând eu aşa cu privirea iscodind pe jos, cu frontala în mână, gata s-o aprind să mă uit pe sub câte o maşină parcată, întâlnesc un bărbat cu spatele la mine. Tocmai se oprise între două bălţi, cu privirea departe, spre apus. Deşi le-ar face bine o privire de perspectivă, oamenii nu prea se uită pe cer, să capete distanţă faţă de problemele zilnice care îi apasă. Tânărul expira lent fumul. Ştiam că se droga.
Când am trecut pe lângă el să-l depăşesc, nu apuc să fac câţiva paşi că-mi zice :
« Fetiţa, ia banii ăştia şi cumpără-ţi ceva».
Stătea aşa, cumva deznădăjduit în mijlocul drumului, cu picioarele uşor depărtate şi cu mâna întinsă.
Eu nu mai eram fetiţă demult, dar confuzia asta mi se întâmplă destul de des şi nu mă deranjează.
Faţă lui era serioasă, tristă, fără vreo urmă de viclenie. Am ezitat un pic şi el a repetat îndemnul. Am fost un moment tentată să fac câţiva paşi înapoi şi să iau banii ca să-i fac plăcere, să se simtă bine. M-am temut că, văzându-mă aproape, o să-i vină altă idee sau poate doar o să-mi pună întrebări la care nu am chef să răspund. Am plecat şi apoi, m-a întrebat un pic mai tare, căci începusem să mă depărtez şi să-mi reiau căutările pe jos: « Cauţi ceva?» şi atunci, deşi întrebarea lui era punctuală, anume pentru momentul ăla, mi-a venit în minte sensul celălalt, metafizic.
Începusem să mă înveselesc. Deşi eram supărată pe mine pentru aiureala asta cu actul, care avea să mă coste timp şi bani, am putut să mă gândesc o fracţiune de secundă aşa în ansamblu, la restul căutărilor din viaţa mea. Eram bucuroasă că mai caut ceva, orice ar fi acel ceva, că există un lucru care mă mână mai departe pe drum, că nu făcusem încă vreo greşeală ireparabilă, că nu aveam vreun bolovan de picior, că eram liberă să caut. Mai ştiam că această căutare era un lucru bun, nu eram înţepenită într-o situaţie fără ieşire, nu trăsesem nici o concluzie definitivă. Aveam exemple de oameni în jur care renunţaseră să mai facă ceva, din aceia care “ ştiau” şi trăiau fără dileme. Căutarea însemna mobilitate, dans printre oameni şi întâmplări, găsirea unor noi puncte de echilibru, neştiute până atunci, trecere spre altceva, liberă să iau cu mine de pe drum ce-mi place şi să mă debarasez de cele mai puţin trebuincioase sau dezagreabile.
Poate şi omul ăsta căuta ceva. M-am oprit un pic, şi auzindu-i întrebarea am zâmbit în întuneric. « Da » am răspuns eu, gândindu-mă şi la un sens, şi la celălalt şi am pornit mai departe spre casă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
