Cum a fost la “Sacrul şi profanul in filmele lui Tarkovsky”

Din conferinţa întreagă am reţinut doar că fixarea ideilor se face prin imagini. Am fost mai fascinată de faptul că CTP-ul a vrut sa ne vorbească mai mult de sacru, părea de la sine înţeles, dar a sfârşit bălăcindu-se in profan, în poveşti cu beţii. Din când în când mai arunca câte un “dracu” la care femeia în vârstă de lângă mine clătina deaprobator din cap. Avea un palton negru lung, rochie neagră şi mai lungă şi broboadă. Se ruga în şoaptă la răstimpuri şi îl completa în barbă pe vorbitor, îl contrazicea. Urmăream în parallel avocatul sacrului şi al profanului. După ieşirea din sală, mi-a revenit şi mie o amintire care să fixeze această seară în memorie: eram la Constanţa în anii copilariei. Plouase şi un şuvoi de apă se scurgea pe lângă trotuar. Alina, grăsuţa dominatoare de la bloc, indica cu vârful unui băţ deasupra bălţii un palid curcubeu. Soarele abia ieşise şi iriza apele murdare. “Ştiţi ce e asta?” Noi, ceilalţi copii ne uitam fascinaţi la culorile din mâlul apei. Tăceam. Tot Alina ne-a scos din încurcătură trosnind cu băţul în apă pănă ce ne-a stropit peste feţele curioase aplecate peste baltă: “E jegul apei, bă!”