Noapte

Să mergi înafara potecii. Să vezi dezlănţuirea naturii şi să te simţi mic(ă). Să fii în pustiu şi să ai doar bătăile de aripi ale şoimilor deasupra capului. Să îngheţi în ploaie. Să bâjbâi drumul şi să fii prea obosit ca să te mai poţi întoarce. Să-ţi intre liniştea pădurii adânc în oase. Să pierzi trenul să ştii că ce ai iubit nu se mai întoarce sau a murit. Să vină noaptea.

(În)cerc

Trei zile de valuri care să dezvelească toate melancoliile. Am nevoie de mare pentru a continua rutina vacanţelor din copilărie. Fiecare val care vine mă construieşte pe mine. Stropi mici se ridică la cer nevăzuţi şi se întorc la următoarea ploaie. Dragostea nu poate fi un singur lucru, un singur fel, o singură metaforă, un singur val – scriu în gând în timp ce străbat plaja mica de la un capăt la altul din nou şi din nou. Melancolia cere de mâncare.

De ieri

Uneori îmi spun că două lucruri mă mai pot salva şi unul din ele este literatura.

“Simt că devin alta. Mişcările sunt line. Ochii strălucesc. Somnolenţa e dulce. Ochii privesc spre interior. De ce am nevoie de lumea vizibilă, dacă în interiorul meu creşte una invizibilă ? Vizibilul se retrage undeva, se lasă la fund. Se pregăteşte să facă loc celui încă nevăzut. Am o senzaţie minunată, de parcă iau parte la formarea unei noi planete care va înmuguri din mine la termenul potrivit, ca şi cum eu sunt sora vieţii şi de fapt, o rudă apropiată a oricărui copac. ” (Şişkin , Scrisorar)

Mi-am adus aminte de fragment atunci, la trei noaptea,  în timp ce străbăteam mijlocul bulevardului atât de plin şi zgomotos în timpul zilei. Somnul a fugit din primele minute de pedalat. O nouă voluptate se năştea în mine în timp ce oraşul se întorcea în aşternut. Acasă eram atât de energizată că n-am putut să adorm până la primele zgomote ale liftului care ducea vecinii spre servici.