Mâine ar fi fost
ziua de nume a bunicului matern, Pavel. Am reluat scrisul la povestea de
dragoste a bunicilor. Merge
greu. Oare e adevărat că totul e în mine? Mama s-a enervat brusc şi mi-a
interzis să-i mai pun întrebări pe tema anilor de călugărie ai bunicii. Tonul agresiv pe tema asta mă intrigă de
fiecare dată. Bunicul a murit înca de cănd era mama adolescentă, iar pe bunica
nu am întrebat-o destul.
Ca un făcut, am
primit zilele astea spre editare de la un prieten, şi sunt recunoscătoare
pentru asta, o cronică de familie scrisă de un bunic către nepoţii lui. Se întinde
pe mai mult de cincizeci de ani, e documentată cu fotografii şi scrisă pe un
ton simplu, aşezat, respiră echilibru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu