Sunt fiica cea mică a verii. Pe
spate am bronz în formă de aripi de fluturi.
În după amiezele întinse de
lentoare, ţin ploapele întredeschise şi VĂD.
Sunt firele de nisip lipite de piele.
E privirea piezişă a vânzătorului de la colţ când frământă covrigii cu râvnă.
În curând, doar un costum de baie şi dâre de lumina vor coborâ spre sâni.
Picătura de pepene va coborâ şi ea uşor din colţul gurii.
Aştept cu un tremur în corp răpăiala puternică din balconul fără geamuri şi
viaţa veacului ce va să vie.
*
De curând mi-am dat seama – nu aş pleca nicăieri, pe drum, înafară. Aici nu mi-ar lipsi nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu