Calatoriile fabuloase exista

Oamenii spun ca sunt stralucitoare si bronzata. Ce sa le spun? Ca rascolirea cimitirelor in arsita zilei e secretul!?
Intr-o zi tataia si-a luat bastonul. In sfarsit plecam de la Constanta la Calarasi sa vizitam mormantul parintilor lui si locul unde-si va odihni si el oasele. I-am promis de ceva vreme excursia asta si tot mi-era ca n-o sa apucam s-o facem. Ma uit pe atlas, dar el ma opreste spunand ca stie el drumul:” Facem stranga dupa ce trecem Dunarea”. Dar indicatiile astea sunt prea vagi, dupa cum vaga e si zona in care locuiesc rudele lui si proprietarii locului de veci al familiei. Nu are nici un numar de telefon de-al lor. Dar el inca mai gandeste, simte orice urma de ironie sau neincredere si asigura, daca e cazul, ca intelege foarte bine. Ajunsi in Calarasi cautam cimitirul central. Apoi mormantul preotului X din dreptul fantanii, apoi traversam aleea si cam la 4 m de gard ar trebui sa fie mormantul alor nostri. Dar inaintarea devine din ce in ce mai grea. Unele cruci sunt infasurate in maracini. Literele sterse. Ma gandesc cu groaza ca una din asta ar putea fi a nostra si vom cauta pe vecie. Ne imprastiem pe parcele, sarim gardurile dintre morminte. Tataie e transpirat si rasufla greu. Imi tot repeta: “aici pe undeva trebuie sa fie”. Cand in sfarsit gasesc, il anunt si el plange de bucurie. Mai trebuie sa-l aduc pana aproape. Cavoul nu mai are crucea de lemn. Ne bucuram ca am gasit, ne reculegem si plecam. Iau numarul de telefon al cimitirului si mai schimbam o vorba cu paznicul. Tataia i se confeseaza:” Parca nu m-as duce chiar acum, as mai trai un pic” Paznicul, om cu frica lui Dumnezeu ii replica imediat: “ nu e dupa cum vrem noi. Numai bunul Dumnezeu stie...”. Apoi pornim sa cautam pe familia Dumbrava, asa pe langa calea ferata. S-au inaltat multe blocuri noi acum, nu mai e ca inainte. Sunt si cateva case. Bunicul coboara geamul si intreaba:” Il stiti pe Dumbrava? Unde locuieste?”. Oamenii fac fete-fete, cum adica vii asa si intrebi intre zecile de blocuri si case de o familie. Si eu par plictisita de jocul asta ridicol, dar tataia nu se lasa. Intreaba toti oamenii care-i ies in cale. Eu inaintez incet cu masina de-a lungul caii ferate. « Stefan a lui Dumbrava ? » intreaba unu. « Pai e a patra casa de la stalp. » Familia ne-a iesit in intampinare, ne-au asezat la masa si-au inceput sa-si insire mortii cu anul nasterii si cine a murit inaintea cui. Un copil se juca in carut cu suzeta. Conversatia se poticneste. E vremea sa plecam. Bine macar ca i-am gasit. Sigur ca exista si o explicatie pentru crucea mutata, dar ea nu pare sa prinda contur. Oamenii ne pupa si ne conduc.
Revenim la Constanta si pregatesc pranzul. Curat cartofi in bucatarie. Tataia s-a dus pana jos. Apoi revine si ma intreaba daca l-a cautat cineva. “Nu”, spun eu. “Nici moartea?” ma intreaba el pe un ton iscoditor. “Nu” raspund si eu cu glas pierit. “Pai sa nu ma caute inca, ca mai avem treaba” Seara ma anunta smecheros: "Au zis la radio ca mai traiesc un pic."